De ce? În lumea mea…

 

 

Mi-ai oferit nu doar un astru.

Mi-ai oferit şi luna şi toate cele ce şi le poate dori un om, de-a lungul unei vieţi.

Mi-ai oferit: lumină, putere, suspin de fericire, pasiune dar şi încredere că ziua de mâine va fi mai frumoasă decât cea de azi…

Te-am crezut şi urmat orbeşte, precum un copil, căruia îi e teamă de întuneric…

Te-am crezut, şi-am realizat după ani, că eşti îngerul meu, un om cu chip de înger…şi răbdare de fier…

 

 

Lumea mea? E-o lume în care visele se contopesc cu împlinirile; e lumea în care privesc cu detaşare cum sunt oamenii.

De ce suferă oamenii?

De ce iubesc oamenii?

De ce se hrănesc cu vise care nu şi le împlinesc ….iar mai apoi ochii lor se îneacă în suspine?

Au uitat să trăiască ce şi-au promis.

Au intrat în tumultul vieţii şi nu mai ştiu decât ce e astăzi….dar mâine, pentru ce oare e şi „un mâine”?

O femeie şi atât.