Sa vorbim despre inteligenta…

Scurt şi la obiect haideţi să vedem cum văd unii inteligenţa:

 Este capacitatea creierului uman de a intelege usor si repede probleme noi si cu totul nefamiliare. Daca niste oameni care nu stiu nimic despre o anumita activitate (spre exemplu : pescuit) incep deodata sa o practice, fara sa primeasca sfaturi sau indicatii de la alte persoane, atunci cel mai inteligent dintre ei va pricepe mai repede decit ceilalti ceea ce e de priceput in acest domeniu (locatia cea mai avantajoasa, momeala potrivita pentru fiecare tip de peste etc.) Cind unui matematician i se cere sa rezolve probleme de matematica nu ii este testata inteligenta, intrucit matematica nu reprezinta pentru el „un domeniu nou si nefamiliar”.

 

O problema poate sa devina familiara in doua moduri :

a) predare. Inteligenta nu se confunda cu cunoasterea. In materie de inteligenta invatatura preluata de la alte persoane (educatia parintilor, materia predata in scoli, metode invatate de la prieteni etc.) nu are nici o relevanta, ci doar aceea deprinsa prin ratiune proprie, descoperirile pe care intelectul le face de unul singur. Este posibil, de exemplu, ca un om sa detina inca de la cinsprezece ani anumite cunostinte, pe care altul le afla abia la douazeci si cinci, si in acelasi timp, acesta din urma sa fie mai inteligent, pentru motivul simplu ca primului i-au fost explicate (a avut cine sa-l indrume), pe cind al doilea si-a dat seama de ele singur, a facut „descoperiri”. Omul nu are nevoie de inteligenta pentru a i se explica, ci doar pentru a-si da seama singur, iar materia predata in scoli va contribui la dezvoltarea inteligentei doar in masura in care il inspira si il pune pe ginduri pe cel ce o receptioneaza.

 

b) experienta anterioara. Caracteristica inteligentei fiind aceea ca invata din experienta anterioara, rezulta ca solutia la o anumita problema este inteleasa o singura data in viata : prima data ; ulterior creierul nu face decit sa aplice pentru toate problemele identice sau asemanatoare metoda deja stiuta. Cei care au rezolvat ei insisi o problema in trecut sau li s-a predat de catre altii metoda ei de rezolvare, nu mai au nici o dificultate in a rezolva probleme identice sau asemanatoare. O problema practica sau teoretica solicita inteligenta doar atunci cind este cu totul noua si nu seamana cu nimic din experienta anterioara (in materie de inteligenta nu exista antrenament, pregatire). In viata de zi cu zi, in majoritatea situatiilor in care ni se cere sa rezolvam probleme, aplicam cunoasterea (solutii deja stiute) si nu inteligenta (rezolvari „pe loc” si spontane).

 

Perioada indelungata de gindire face si ea ca o problema sa devina, treptat, familiara. Tocmai din acest motiv la testele de evaluare a inteligentei subiectilor li se impune o limita de timp – atunci cind sint lasati sa zaboveasca oricit linga intrebari, vor gasi solutia, dar in acest caz testul nu mai are relevanta cu privire la inteligenta lor.(Totusi, aceasta nu inseamna ca subiectul trebuie zorit, incit sa nu aiba timp sa se gindeasca bine ; el trebuie sa gindeasca repede, dar nu in graba, de aceea limita de timp la testele de inteligenta trebuie sa fie una rezonabila.) O inteligenta slaba va obtine aceleasi rezultate sau chiar mai bune decit o inteligenta superioara atunci cind i se acorda sau isi acorda suficient timp (cu alte cuvinte, munca sustinuta suplineste foarte bine lipsa inteligentei si duce practic la acelasi rezultat). La fel stau lucrurile si in ce priveste descoperirile din domeniul stiintei : daca ele sint facute intr-un interval relativ scurt, atunci se datoreaza inteligentei ; daca vin dupa cercetari indelungate si multa bataie de cap, atunci nu. Definitia inteligentei va contine, deci, sintagma „usor si repede”.

 

Eroarea cea mai frecventa in acest domeniu este aceea de a confunda talentul cu inteligenta, sau de a considera ca exista o legatura intre ele. Prejudecatile si miturile din zilele noastre ne spun ca un mare sahist, matematician, poet, muzician, politician etc. este un om cu o inteligenta iesita din comun, ca un om al carui nume a ramas in istorie ar fi si el de o inteligenta deosebita sau ca o cariera stralucita s-ar datora inteligentei. Nu este deloc asa.Talentul reprezinta priceperea unui om la o activitate pe care a practicat-o indelung, pe cind inteligenta reprezinta priceperea la activitati pe care nu le-a practicat niciodata. Inteligenta este prin esenta polivalenta si are caracter universal :omul istet intelege usor si repede ce e de inteles in orice aspect al vietii, fie ca e vorba de treburi ingineresti, emotionale, stiintifice, sociale, politice etc, pe cind talentul are caracter special, este eficient numai in domeniul sau.

 

Orice talent sau pricepere este rezultatul exclusiv al repetarii si al unei practici indelungate, este „1% inspiratie si 99% transpiratie” (uneori se simte si-n miros) si nici nu implica, nici nu exclude inteligenta – nu are nici o legatura cu ea (decit poate aceea ca un coeficient superior de inteligenta reuseste sa asimileze mai repede si mai durabil informatiile). La fel cum priceperea unui fotbalist la fotbal sau a unui solist la cintat nu au legatura cu inteligenta, ci depind doar de exercitiu, tot asa nici priceperea unui matematician la matematica sau a unui fizician la fizica nu au legatura cu inteligenta.

 

Diferenta dintre un matematician genial si unul mediocru nu este una de inteligenta, ci de interes si de preocupare, de timp afectat studiului (cu alte cuvinte, realizarile profesionale releva daca omul e muncitor sau lenes, si nu daca e inteligent sau nu). Exista oameni care, desi isteti si ageri la minte, gasesc ca munca grea este plictisitoare si prefera in locul ei distractiile, viata mondena si fleacurile, care duc apoi spre trindavie. De exemplu, faptul ca un om nu deosebeste o pictura valoroasa de una ieftina nu il face sa fie „prost”, faptul ca un om nu e calificat sa faca parte din juriul unui concurs de gimnastica nu inseamna ca ar fi prost, si asa mai departe. Eruditia necesara unui specialist sau cunoscator se poate dobindi numai prin experienta indelungata si prin multa munca.

 

Inteligenta priveste numai capacitatea creierului de a intelege probleme, si nu si alte calitati ale mintii (capacitate de memorare, capacitate de calcul, vastitatea cunostintelor, indeminare motrica etc.) Procesul de intelegere se refera, in principiu, la stabilirea relatiilor de asemanare ori de cauzalitate ce exista intre lucruri, fapte, situatii etc ; spunem despre un fenomen ca il „intelegem” atunci cind stim ce il cauzeaza sau cind stim in ce categorie de abordare trebuie incadrat (cu ce se aseamana). Capacitatea creierului de a sesiza analogii si similitudini ii permite sa aplice o solutie nou invatata la toate situatiile pe care ulterior le va identifica a fi asemanatoare ; datorita ei sintem capabili sa folosim in limbajul uman formule ca „etc.” „si asa mai departe” „si altele” si altele (odata insirate citeva trasaturi comune, omul intelege despre ce e vorba si nu mai are nevoie de precizari). In tratatele de specialitate, enuntul abstract este intotdeauna insotit de exemplul concret tocmai pentru ca cel ce studiaza sa inteleaga mai usor observind asemanarile ce exista intre cele doua.

 

In ce priveste celalalt tip de legaturi pe care inteligenta le stabileste (relatiile de cauzalitate), intelectul omului este capabil sa prevada, in masura in care experienta anterioara l-a invatat, ce consecinte sau repercusiuni va produce un anumit eveniment, sau, parcurgind invers sirul evenimentelor, sa deduca ce cauza l-a determinat (ce fapt l-a avut pe acesta drept consecinta). Fenomenele complexe, in care o multitudine de factori se suprapun, converg sau isi anihileaza reciproc efectele (de exemplu, fenomenele sociale, economice, politice etc.) sint mai greu de inteles, deoarece necesita si o capacitate de a sesiza esentialul, de a discerne din multitudinea de factori care ce pondere are in producerea rezultatului (ce este important si ce este detaliu, cine cauzeaza si cine doar favorizeaza). Spre exemplu, e mai greu de inteles din ce cauza se produce inflatia, decit din ce cauza se produc valurile pe mare.

Daca inteligenta e ereditara sau nu

Unii savanti au formulat pareri conform carora inteligenta ar fi nativa, ar deriva din genele mostenite de la parinti si nu depinde deloc de ei sa devina mai destepti. In realitate, inteligenta este rezultatul unui indelung proces de formare, rezultatul experientelor si invataturilor pe care individul le acumuleaza in timp si nu trebuie privita simplist, ca un produs care se livreaza la nastere si care ramine neschimbat de-a lungul vietii. In functie de factorii sociali, de experientele prin care trecem, de anturaj, inteligenta se schimba in timp ; o deprindem, in mod inconstient, de la oamenii pe care-i cunoastem, si mai ales de la aceia, alaturi de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Inteligenta, fiind un factor social, este o astfel de trasatura, care „se propaga”. Pe nesimtite, influenta unor oameni se rasfringe asupra celor care intra in contact cu ei si asistam fie la o crestere generala a nivelului intelectual, fie la o indobitocire generala.

 

Variatiile in nivelul de inteligenta dintre diferitele regiuni ale globului releva nu atit diferente genetice, rasiale, cit diferente de mediu intelectual (eficienta sau deficienta educationala) : o generatie crescuta prost va semana cu cei care i-au crescut, iar urmasii lor, cu ei. Depinzind de educatie, de mediul in care creste, un copil nascut din parinti inteligenti poate foarte bine sa ajunga un imbecil, la fel de bine cum un copil din oameni grei de cap sa creasca intr-un om istet si ager la minte. Genele nu au nici o influenta, iar calea spre „desteptaciune” e deschisa oricui. Dintre experientele prin care trecem, doar acelea contribuie la dezvoltarea inteligentei, a caror impresie puternica ne da de gindit si ne provoaca o stare de framintare ce persista o anumita perioada de timp. Cu cit un eveniment ne tulbura mai puternic, cu atit stimuleaza mai mult gindirea ; in acest mod, persoana evolueaza, isi schimba in timp modul de gindire si comportamentul, intreaga personalitate.

 

Desigur, temperamentul, anumite trasaturi de caracter, prin insasi natura lor, favorizeaza dezvoltarea inteligentei : o fire curioasa si activa, care nu renunta usor in fata dificultatilor, va acumula cu siguranta mai multa experienta de-a lungul vietii decit una apatica si ignoranta. Asa cum nu ar avea rost sa construim cu materialele cele mai bune pe o temelie subreda, de namol, nu are rost nici munca de a educa un ignorant pe care nimic nu il misca, nimic nu il pune pe ginduri.Inteligenta este o astfel de trasatura care doar prin ea insasi nu aduce celor lenesi si molii nici un folos, dar este ca un combustibil nemaipomenit, care la cei ambitiosi si dornici de munca le mareste de zeci de ori capacitatile.

 PtSuflet.