Mai târziu, oare ce ne vom aminti? Ce status a avut X pe facebook? Ce plăcintă a postat?

Am fost în oraș la un restaurant cu prietenele mele. Am vorbit despre tot felul de lucruri, trecând de la un subiect la altul și am râs mult. Nu știu cum, dar noi găsim mereu ceva de vorbit, planuri de făcut și ne distrăm copios, deși lucrăm în același birou, câte 9 ore pe zi… Mă gândesc că prietenii care se văd rar ar trebui să fie mult mai entuziasmați și mai nerăbdători decât noi… nu?La o masă învecinată din restaurant erau 4 persoane (două cupluri). La un moment dat i-am observat din cauza lipsei de „viață” de la masa lor. Noi ne simțeam stânjenite că ne distram și vorbeam cu atâta patos, temându-ne că i-am putea deranja pe cei din jur… dar, cei de la masa vecină aveau TOȚI telefoanele mobile în mână și erau foarte preocupați de ele…

1912062_427362250700824_1513628430_n

 

Schimbau din când în când câteva vorbe, apoi reveneau la telefoane… Nu glumesc. Aveam impresia că nu erau 4 prieteni care s-au întâlnit cu drag să vorbească și să se distreze împreună, ci 4 colegi de muncă, aflați în timpul programului de lucru, care mai făceau câte o scurtă pauză pentru a se băga în seamă.

Nu este prima oară când observ asta. Am văzut oameni preocupați de telefon la film, la teatru, la concert și chiar și la Biserică.
Cred că avem o MARE problemă… și mai cred că ar trebui să ne lăsăm telefoanele acasă când ieșim în oraș cu prietenii, în natură, la distracții… Din cauza acestor tentații irositoare de timp nu mai vedem oamenii, frumusețea din jur, nimic. Ne iluzionăm că avem prieteni și nu realizăm că, de fapt, suntem singuri… Poate de aceea ne și împrietenim atât de ușor, ca mai apoi, să ne înstrăinăm la fel de ușor și fără niciun regret…
E trist că am devenit dependenți de telefoanele mobile și de tablete, care, aparent ne țin în contact cu lumea, dar ne condamnă la singurătate și ne înstrăinează unii de alții.

1982361_463997500368314_1684958857_n
Când ies cu cineva, îi acord cu drag timpul meu și atenția mea, cu atât mai mult cu cât reușesc să mă văd din ce în ce mai rar cu oamenii dragi din viața mea. Nu stau cu telefonul în mână, nu mă preocupă facebook-ul și selectez apelurile la care răspund, în funcție de prioritate… și, desigur, vorbesc telegrafic.
Mi s-a întâmplat să ies în oraș cu o prietenă care vine rar din tara vecina, cu care m-am plimbat prin centrul orasului și care a vorbit la telefon tot drumul străbătut către restaurantul în care am mâncat, unde a fost tot preocupată tot de telefon… Abia dacă am reușit să discutăm ceva, iar la sfârșit am ajuns acasă cu un dor și mai mare de ea, prietena mea și cu frustrarea că am pierdut timp prețios pe care aș fi putut să îl petrec cu altcineva, care, probabil abia așteaptă să aibă câteva momente cu mine…
Încerc să îmi imaginez o lume fără tentații din astea ciudate și nefolositoare, care ne hrănesc doar curiozitatea, dar care ne irosesc timpul și momente prețioase în care am putea învața ceva, în care am putea trăi emoții frumoase și în care am putea să ne apropiem unii de alții, așa cum este firesc și atât de necesar între oameni…
Mai târziu, oare ce ne vom aminti? Ce status a avut X pe facebook? Ce plăcintă a postat?

PtSuflet.