Esti nebuna

– Ce ai, draga mea?
– …
– Iubito, ce ai?
– …
– Iubitoooo!
– NU MAI ŢIPA AŞA!!!!!!
– Nu ţip. Tu ţipi.
– ŢIP PE DRACU EU!! Ce vrei?
– Să-mi spui ce ai. De ce eşti supărată?
– Nu am nimic.
– De 4 ore taci.
– De 4 ore şi 10 minute.
– De 4 ore şi 10 minute.
– Ce faci, mă îngâni?
– Nu te îngân.
– Ba mă îngâni. Nu vezi că repeţi tot ce zic?
– Nu repet… Bine, repet, scuze. Acuma îmi spui ce ai?
– Nu am nimic, te rog să mă laşi în pace.
– Bine, dar…
– Nici un „dar“, nu mai vreau să aud niciun cuvânt, OK? Lasă-mă!
După încă cinci minute de tăcere:
– Tu îţi baţi joc de mine, nu-i aşa?
– Poftim? De ce îmi bat joc de tine?
– Pur şi simplu nu-ţi pasă că sunt supărată.
– Păi, nu te-am întrebat ce ai şi ai zis să tac?
– Şi tu atâta ai aşteptat, nu?
– …
– După ce că eşti nesimţit şi îmi distrugi viaţa, nici măcar nu-ţi pasă…
– Dar ce-am făcut?
– Ce-ai făcut?
– Da.
– Chiar vrei să ştii ce-ai făcut?
– Da.
– Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut…
– OK, zi ce n-am făcut.
– Te faci că nu ştii, da?
– Nu, chiar nu ştiu, jur.
Ea începe să plângă cu sughiţuri. Şi printre sughiţuri vorbeşte:
– Şi când te gândeşti că erau şi alţii de faţă şi au văzut că mă tratezi ca pe o proastă.
– Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbeşti?
– Ţii minte, acum trei luni, la ziua ta, când
te-am rugat să duci gunoiul, de faţă cu mama şi cu tata, şi ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu şi că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?…
– Aşa am zis?
– Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o ţineai tu numai la cratiţă, să-ţi facă deserturi, şi tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am simţit oribil, să ştii, ca ultimul om…
Din nou hohote. El încearcă s-o ia în braţe.
– Ia mâna de pe mine! Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect.
– Iubito, dar ai înţeles greşit.
– Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier.
– Eşti cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunosc.
– Mai faci şi mişto de mine, ca un nesimţit…
– Doamne fereşte! Chiar nu fac.
– Cum poţi să-mi zici că sunt cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunoşti? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligenţă?
– Nu v-am dat, dar, na… aşa mi se pare.
– Adică nici măcar nu eşti sigur.
– Ba sunt sigur.
– Eşti sigur pe dracu.
– Pe cuvânt că eşti foarte deşteaptă, iubito!
– Tu chiar vrei să mă umileşti în continuare, nu-i aşa?
– De ce te umilesc? Pentru că am zis că eşti deşteaptă?
Noi hohote.
– Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi aşa?
– Mă faci urâtă, aşa, pe faţă, nu?
– Poftim? Când te-am făcut eu urâtă?
– Îmi repeţi că sunt deşteaptă, de parcă eu n-aş şti că aşa sunt consolate toate urâtele?
– …
– Taci, vezi? Te-ai blocat.
– Păi m-am blocat, da, că nu ştiu ce să răspund la astfel de tâmpenii.
– Acuma mă faci şi tâmpită, nu?
– Nu.
– Cum, nu? Insinuezi că sunt surdă?
– Băi, încetează, exagerezi îngrozitor.
– Am înţeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă şi exagerez. Şi locul meu e la bucătărie. Şi mai sunt şi curvă, o ştim de mult.
– POFTIIIM? De unde-ai scos-o?
– Mai ţii minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc?
– Ce ţi-am zis?
– „Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?“.
– Aşa, şi?
– Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbaţii de la prima întâlnire…
– EŞTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ!
– A, da, acuma sunt şi nebună?
– Nu am vrut să zic „nebună“ în sensul ăla. Pe bune, hai să ne calmăm un pic şi să…
– DIVORŢEZ!

PtSuflet

Să crezi tu că eu nu judec atâția ani

Poate că am lăsat pe o ureche toate aceste responsabilități sa chinui sa turmentez sa regulez sa te bag in pizda matii sau doar sa te judec in cotidian.

In vremurile astea am intrat şi am ieşit cu bocancii plini de noroi in viața ta. Poate am lovit şi am spart acea vază din porțelan atât de scump al ființei tale.

Am un chef nebun sa te judec, tu om contemporan al societății îndoielnice. O tu curvă morală vânzător de moravuri uşoare şi premergător al distrugerii fărâmei de societate în care trăieşti.

Azi te înjur cu un motiv, un motiv anume nu că eşti: curvă, laş, nesimțit, proastă. Azi te înjur pentru că nu te mai suport, nu mai suport curvele moraliste, doctori docenți în minciună şi onanişti notorii.

Mă te fut în gură zdreanță vezi că  ai o bilă neagră la Karma şi te va lovi.

Închei fugar

PtSuflet.

Ps: iar ne îndrăgostim de cu toamnă?

As fi putut intelege

Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti. Aş fi putut înţelege că ai realizat că nu sunt eu persoana alături de care să îţi doreşti un viitor. Aş fi putut înţelege că te-ai schimbat, că nu mai ma vezi la fel, că nu mă mai preţuieşti la fel. Aş fi putut înţelege că nu mă consideri destul de bun pentru tine, că îţi doreşti mai mult, că îţi doreşti altceva.

Aş fi putut înţelege că vrei o altă persoană în viaţa ta. Aş fi putut înţelege că te-ai îndrăgostit de altcineva, fără să te obosesc cu lamentări, cu reproşuri şi cu întrebări fără rost. Aş fi putut înţelege că vrei să pleci, să nu mă mai vezi, să uiţi de mine, ca si cum n-as fi făcut vreodată parte din lumea ta.

Aş fi putut înţelege că nu mai însemn nimic pentru tine, dacă mi-ai fi spus toate acestea cu sinceritate şi cu puţină blândeţe… cu acea blândete cu care ar trebui să anunţi un suflet dependent de dragostea cuiva că-i iei totul. Că-l laşi singur, fără niciun vis.

Aş fi înţeles totul, oricât de greu mi-ar fi fost să accept… Dar n-am reuşit să înţeleg trădarea. N-am reuşit să înţeleg lipsa de respect pe care mi-ai arătat-o atunci când m-ai lăsat să cred că eu port vina nefericirii noastre.

N-am reuşit să-ti înţeleg lipsa de consideratie şi atitudinea perfidă. N-am reuşit să-ţi înţeleg lipsa conştiinţei şi cruzimea cu care mi-ai prelungit agonia când ai văzut cât de greu îndur supliciul de a mă simţi nedorit, neiubit, în plus.

N-am reuşit să înţeleg de ce n-ai făcut măcar un ultim gest de omenie şi să mă părăseşti “frumos”, cu elegantă. Fără amintiri urâte, fără să mă faci să te detest.

Fără să-mi împovărezi sufletul cu regrete şi cu complexe nemeritate.
Şi nu, n-am reuşit să înţeleg de ce nu te-ai gândit măcar o clipă şi la mine, la faptul că este deja prea mult că îmi năruiesti un vis şi că n-ar mai trebui să îmi mai năruiesti şi încrederea în oameni.

N-am reuşit să înţeleg de ce ţi-a fost mai uşor să taci, să te prefaci şi să mă amăgeşti. N-am reusit să înteleg de ce nu m-ai lăsat liber din clipa în care n-ai mai avut nevoie de mine, de ce m-ai lăsat să visez în continuare si să lupt inutil să te fac fericita. N-am reuşit să înţeleg de ce m-ai supus îndoielilor, spaimei şi nesiguranţei. N-am reuşit să înţeleg cum e posibil ca iubirea să devină indiferenţă atât de uşor…

Aş fi putut înţelege că ai decis ca povestea noastră de iubire să nu aibă un final fericit pentru mine, dar n-am reuşit să înţeleg de ce ai ales să îmi oferi un final apoteotic, nemeritat, plin de regrete şi dureri.

Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti, dacă mi-ai fi vorbit cu sinceritate şi cu puţină blândeţe… pentru că te-am iubit atât de mult încât aş fi putut înţelege că trebuie să te pierd

PtSuflet.

Vreau permis

Trei candidaţi dau examenul de conducere la şcoala de şoferi. Instructorul care îi examinează îi întreabă:
– Fiecare să-şi imagineze că este la munte şi rulează pe un drum îngust cu 80 km/h. În stânga e muntele, în dreapta e prăpastia. Deodată apar în faţă o tânără şi o bătrânică. Ce călcaţi?
– Baba, că e păcat de puştoaică, răspunde primul.
– Fata, că mai are şanse de supravieţuire după accident, răspunde al doilea.
– Pe amândouă, că orice viraj e periculos în aceste condiţii, zice şi al treilea.
– Sunteţi picaţi toţi, ţipă instructorul exasperat. Frâna trebuie călcată, dobitocilor!

PtSuflet.

Poze la volan

Mergeam cu mașina și am observat flash-ul camerei de filmat. Am înțeles că am fost înregistrat pentru depăşirea vitezei, deși știam că nu am depășit-o. Pentru a mă convinge de asta am înconjurat un cartier și iarăși am trecut pe acolo, cu 20 de km mai încet decât limita prevăzută, dar camera iarăși m-a înregistrat. Părându-mi-se amuzant am mai trecut așa de încă trei ori pe acolo, de fiecare dată filmând cu mobilul bordul mașinii pentru a avea proba indubitabilă a faptului că este defectă camera rutieră de înregistrare și deja mă gândeam că imediat ce îmi vine amenda, îi dau în judecată.
După două săptămâni, prin poștă primesc cinci chitanţe de amendă pentru că am mers fără să am centura de siguranţă pusă!

PtSuflet.