Doamna doctor Mihaela Cernusca-Mitariu (Sănătate prin Suflet)

 Vă spune ceva numele?

Păi din cauza aceasta exist eu să vă aduc în lumină una dintre faptele dânsei.

Trei chirurgi renumiţi din Sibiu, Cluj şi Alba Iulia s-au mobilizat, duminică, la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu pentru a salva un copil diagnosticat cu tumoră gigant în zona gâtului. Operaţia a decurs fără probleme, iar susţinerea morală şi atenţia primite  înainte de intervenţia chirurgicală l-au ajutat pe copil să îşi învingă, printr-o abordare specială,  teama de spital şi de medici.

Vă mai spun că acolo unde toţi ceilalţi s-au dat la o parte această echipă în frunte cu doamna doctor Mihaela au înfruntat soarta pentru acest copilaş.

Am avut încrederea în doamna doctor. Noi am mai fost prin alte spitale, dar unde am simţit încrederea, acolo am rămas”, povesteşte mama băiatului.

Am auzit din gura acelui copilaş cum spunea o poezioară înainte să intre în operaţie şi vă daţi seama că din curiozitate am întrebat corpul medical cum au reuşit să dea atâta voinţă şi optimism acestui copilaş.

Abordarea psihicului familiei a fost extraordinară şi, vă spun ca medic, mă interesează când ştiu că este ceva complicat, mai ales că ne-am responsabilizat toţi. Ne-am dorit o echipă performantă şi nu o responsabilitate strictă a unui om. A fost decizia mea, a Sibiului, ca acest copil să fie bine abordat.Este  în premieră la nivel de Sibiu şi, putem spune că este în premieră la nivel naţional, legat de abordările şi tehnicile psihologice ale copilului: cum am reuşit să-l acaparăm, cum astăzi cânta în blocul operator şi îşi spunea poezioare cu surioara sa

 

Eu am rămas plăcut impresionat de această nouă abordare a doamnei doctor, referitor la medicina pentru suflet legată de medicina pentru corp.

Felicitări doamna doctor pentru noua dumneavoastră abordare şi aşteptăm cu mare interes să vedem cum se derulează acest nou concept de Sănătate prin Suflet al dumneavoastră.

PtSuflet.

2. Pentru o secundă l-am simţit în mintea mea… Alea jacta est

Urmare a Episodului 1.

Am nevoie de o aspirină cred că o să ajute la durerea de cap. Nu pot să cred totuşi pentru o secundă l-am simţit în mintea mea…

Da daaa jur i-am simţit prezenţa, în cel mai intens şi totuşi în cel mai intim şi intens gând. A simţit oare şi el sentimentul acela intens care mi-a ascuţit toate simţurile? A simţit frica mea?  Prin tot ceea ce simt eu prin tot ceea ce mâ defineşte niciodată nimeni nu a simţit nimic, niciodată nimeni nu a intuit cea mai mică mişcare sau intenţie a mea.

Orele trec ceva încă mă leagă de locul ăsta… Trebuie să îmi pun ideile în ordine în toţi cei 30 de ani ai mei nu s-a mai întâmplat să fiu atât de dezordonat în gândire!

A zis ceva „Alea jacta est.” (Soarta este hotarata! Zarurile au fost aruncate!) da cu siguranţă asta a zis…  Dar de ce a vorbit în latină? Mai presus de toate … cei de felul lor vorbesc?

Având în vedere că până acum câteva zile cei ca EL nici nu ştiam că există nu ar trebui să mă surprindă nimic. Bun lucrurile sunt mai clare dacă mă apuc de treaba asta trebuie să mă aştept la orice surpriză, nu cred că există referinţe despre cum să interacţionezi cu ei…

Dacă eu am ajuns aici … Doamne acuma înţeleg, avionul s-a prăbuşit, nici vorbă de maşină, ea este parcată în aeroport … ahh lovitura la cap acum înţeleg lovitura la cap … şi ce a rămas din avion de aia arată locul ăsta ca după bombardament.

Dar omule… el e real.. uite ce obiect a lăsat în mâinile mele…

Ptsuflet.

 

Iar weekend … iar nu m-am odihnit!

Majoritatea aşteptăm cu nerăbdare ziua de vineri pentru că ştim că urmează două zile de relaxare şi detaşare de tot ceea ce ne ţine în priză în timpul săptămânii, însă puţini ştim să ne bucurăm cu adevărat şi să profităm la maximum de aceste momente. De fapt, studiile realizate arată că mulţi dintre noi avem un weekend exact pe dos: ne stresăm şi ne agităm.

Activităţile care ne împiedică relaxarea de WEEKEND

Şi chiar dacă nu ţi-ai luat câteva sarcini de muncă şi în timpul liber, există alte căi prin care, fără să-ţi dai seama, îţi sabotezi acele două zile libere mult aşteptate. Iată o listă cu cel mai frecvent întâlnite greşeli:

Te culci prea târziu

Socializarea cu prietenii te poate solicita şi îţi poate da peste cap ritmul tău de somn, astfel că te vei culca mai târziu iar a doua zi vei fi mai obosită şi vei avea tendinţa să nu te trezeşti la ora cu care eşti obişnuită în cursul săptămânii.
Dormind până la prânz duminica nu vei face decât să îţi amâni agonia: noaptea te va prinde iar la ore târzii şi iată că vine ziua de luni, găsindu-te la fel de obosită şi lipsită de resurse de energie ca într-o vineri lungă şi grea ca o zi de post negru.

E weekend, mă răsfăţ cu prăjituri şi spaghete delicioase…fără număr

Sfârşitul de săptămână vine de regulă cu ocazii mai dese de a ieşi în oraş la restaurant, de a găti acasă, de a depăşi numărul paharelor de alcool şi de a te ancora la coada făcută de pofticioşi la cofetărie. Toate acestea duc într-un final la ruinarea siluetei şi nu numai.

Un regim hipercaloric în weekend şi supraalimentarea pot duce la probleme digestive şi nopţi pierdute cu ochii pe pereţi, deci la oboseală şi stare de moleşeală care vor persista pe parcursul multor zile şi, în special, în nemiloasa zi de luni.

Niciodată nu îţi citi mail-urile de serviciu duminica

În zilele de weekend ar trebui să-ţi încarci bateriile şi să-ţi menajezi creierul, nu să îţi consumi şi ultimul strop de energie pe care îl mai ai. Deci, uită de e-mail, o să ai suficient timp în restul săptămânii să îţi baţi capul cu problemele de la serviciu.

Nu-ţi încărca weekend-ul cu activităţi casnice

În loc sa-ţi pierzi ore în şir făcând piaţa, dând cu aspiratorul, spălând rufe etc. în ziua ta liberă, încearcă să aloci zilnic 30 de minute acestor activităţi ca să nu te aglomerezi peste măsură în weekend. Cu siguranţă dacă vei spăla podele şi întorci casa pe dos nu te vei relaxa iar începutul săptămânii ţi se va părea greoi şi lipsit de energie.

Cu gândul la ziua de luni…sau depresia de duminică

Desigur că un astfel de episod se poate întâmpla frecvent, mai ales dacă ştii că zilele ce vor urma nu sunt tocmai lipsite de evenimente stresante şi agenda este încărcată până la refuz. Potrivit unui studiu recent, peste 25% dintre angajaţi se confruntă cu stresul duminical.

Cu toate acestea, soluţia este una extrem de simplă. Înconjoară-te de persoanele dragi, povestiţi-vă unul altuia evenimente pozitive, cu totul altele decât cele legate de locul de muncă şi…nu în cele din urmă, încearcă să-ţi răspunzi sincer la întrebarea: cu ce se rezolvă situaţia dacă mă stresez înainte ca totul să se întâmple?

PtSuflet.

Supă de ciuperci (Scurt şi la obiect)

Ingrediente
– 500 gr. ciuperci
– 1 ceapă potrivită
– 100 ml. ulei
– 3 linguri faină
– 1 păstârnac
– sare şi piper
– pătrunjel verde tocat foarte măruntSpalăm ciupercile si le punem la călit îmreună cu jumatate din ulei şi puţină sare. Apoi le scoatem şi adaugăm ceapa tăiată pentru a o cali. Dam deoparte câteva ciuperci care arată mai bine.

Punem la fiert ciupercile împreună cu ceapa călită, restul de ulei şi păstârnacul într-un litru şi jumătate de apă. Le lasam la fiert aproximativ 30 de minute. Pasam apoi legumele împreună cu ciupercile fierte.

Într-o crăticioară punem făină, fără grăsime şi o ţinem pe foc până devine uşor aurie. O lasăm la răcit, apoi adaugăm, puţin câte puţin, apă rece amestecând continuu pentru a nu face cocoloaşe. Punem toate ingredientele la fiert pentru încă 5 minute. Tot acum adaugăm şi restul de ciuperci. Sare şi piper punem după gust.

Cand servim, adaugăm ciupercile întregi şi pătrunjelul verde.

Pofta buna!

Photo: Supă  de ciuperci</p>
<p>Ingrediente<br />
- 500 gr. ciuperci<br />
- 1 ceapă potrivită<br />
- 100 ml. ulei<br />
- 3 linguri faină<br />
- 1 păstârnac<br />
- sare şi piper<br />
- pătrunjel verde tocat foarte mărunt </p>
<p>Spalăm ciupercile si le punem la călit îmreună cu jumatate din ulei şi puţină sare. Apoi le scoatem şi adaugăm ceapa tăiată pentru a o cali. Dam deoparte câteva ciuperci care arată mai bine. </p>
<p>Punem la fiert ciupercile împreună cu ceapa călită, restul de ulei şi păstârnacul într-un litru şi jumătate de apă. Le lasam la fiert aproximativ 30 de minute. Pasam apoi legumele împreună cu ciupercile fierte.</p>
<p>Într-o crăticioară  punem făină, fără grăsime şi o ţinem pe foc până devine uşor aurie. O lasăm la răcit, apoi adaugăm, puţin câte puţin, apă rece amestecând continuu pentru a nu face cocoloaşe. Punem toate ingredientele la fiert pentru încă 5 minute. Tot acum adaugăm şi restul de ciuperci. Sare şi piper punem după gust.</p>
<p>Cand servim, adaugăm ciupercile întregi şi pătrunjelul verde.</p>
<p>Pofta buna!

Inventatorul stiloului – Petrache Poenaru!

Din seria scurt şi la obiect vă spun astăzi despre inventatorul stiloului…

Petrache Poenaru, „haiducul” roman care a inventat primul stilou modern

Nascut in 1799, Petrache Poenaru a fost un inventator si matematician roman, insa viata a fost plina de aventura si experiente deosebite.

Absolvent eminent scolii Obedeanu din Craiova, Petrache a fost atras de viata haiducilor din mahalalele orasului, carora li s-a alaturat cand nu implinise inca 22 de ani.

Spre uimirea si amuzamentul noilor sai camarazi, tanarul nu stia sa foloseasca armele si avea asupra lui o calimara cu cerneala.

De indata ce i-a fost prezentat lui Tudor Vladimirescu, a devenit unul din pandurii lui, ajungand in scurt timp omul de incredere si seful cancelariei sale.

In aceasta perioada de activism politic, potrivit unor martori ai acelei perioade, Petrache Poenaru ar fi inventat chiar si drapelul tricolor. Pe steagul revolutionarilor lui Vladimirescu ar fi fost culorile rosu, galben si albastru, scriu cronici ale vremii, iar acest drapel a fost realizat de Poenaru.

Tot la initiativa lui Petrache a aparut Foaia de propaganda, care prezenta idelurile armatei de revolutionari si care a fost primul ziar romanesc de propaganda.

Cand Tudor Vladimirescu a fost asasinat, Poenaru se afla in misiune diplomatica in strainatate, astfel a reusit sa scape si s-a refugiat ulterior la Sibiu.

Dupa un timp a reusit sa obtina o bursa de studii si sa plece la Viena si la Paris. A studiat topografia si geodezia, a devenit absolvent al Scolii Politehnice din Paris si in aceasta perioada a inventat primul stilou modern, cu rezervor de cerneala, pe care l-a brevetat in 1827, sub numele de “condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”.

Trei ani mai tarziu, a avut ocazia sa pariticipe la inaugurarea primei cai ferate din lume, care lega Liverpool de Manchester. Iata ce scria Poenaru pe 27 octombrie 1831:

“Am facut aceasta calatorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douazeci de trasuri legate unele cu altele, incarcate cu 240 de persoane sunt trase deodata de o singura masina cu aburi…”

In 1831 s-a intors in tara si a devenit profesor la Sfantul Sava. A inceput sa se dedice invatamantului romanesc, publicand cursuri de algebra si geometrie si a infiintat scolile publice satesti.

Numele lui Petrache Poenaru este legat si de introducerea in Romania a sistemului metric zecimal, care a fost legiferat abia in 1864. Tot la insistenta lui a fost infiintata o facultate de stiinte exacte cu 3 sectii: topografie, inginerie de poduri si seosele si arhitectura.

In 1870 a devenit membru al Academiei Romane, iar 5 ani mai tarziu, in 1875, s-a stins din viata.

Cu drag,

    PtSuflet.

Bunicul

Bunicul,

de Barbu Stefanescu Delavrancea

 

Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Enumeră florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar enumeră florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba… peste toate au nins anii mulți și grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori.
Cine trânti poarta?
– Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului!
Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mâinile lui „tata-moșu”.
– „Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările
– Fiindcă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi.
– Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară?
– Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
Bătrânul cuprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat.
– O, voinicii moșului!…
Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare.
– Tată-moșule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?
– În țara cocorilor.
– În țara cocorilor?
– Da.
– Dar rândunelele un’se duc când se duc?
– În țara rândunelelor.
– În țara rândunelelor?
– Da.
– Tată-moșule, aș vrea să-mi crească și mie aripi și să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.
– Dacă ți-o crește ție aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură și un sticlete.
– Da… hî… hî… poi ce fel… și mie?
Fata se întristă.
Bătrânul o mângâie și zise băiatului:
– Bine, să prinzi și pentru tine, să prinzi și pentru ea.
– Ție două și mie două… nu e-așa, tată-moșule?
– Firește, ție două, lui două și mie una.
– Vrei și tu, tată-moșule? întrebă băiatul cu mândrie.
– Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiți sunt!
Băiatul încălecă pe un genunchi și fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă „Măi cazace, căzăcele, ce cați noaptea prin argele”…
O femeie uscățivă intră pe poartă cu două doniți de apă. Copii tăcură din râs și bunicul din cântec.
E muma lor și fata lui.
Cum îl văzu, începu:
– I… tată, și d-ta… iar îi răzgâi… o să ți să suie în cap…
Bunicul ridică mâna în sus, aducând deștele ca un preot care binecuvântează, și zise prelung:
– Lăsați pe copii să vie la mine!
– Biiine, tată, biiine… dar știi… o, bată-i focul de copii!…
Femeia intră în casă.
– Să-i bată norocul și sănătatea, șopti moșul ca și cum ar fi mustrat pe cineva, și sărută în creștetul capului și pe unul, și pe altul.
Și iar începu râsul, și jocul, și cântecul.
Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.
Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.
– Partea asta este a mea.
– Și partea asta, a mea!
– Mustața asta este a mea.
– Și asta, a mea!
La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:
– Pe din două.
Și copii o și despicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.
– Jumătate mie.
– Și jumătate mie.
Și după ce o împărțiră frățește, începu lauda.
Băiatul:
– Mustața mea e mai lungă.
Fata:
– Ba a mea e mai lungă!
Și băiatul întinse d-o mustață și fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.
Pe bunic îl trecură lacrimile, dar tăcu și-i împăcă zicându-le:
– Amândouă sunt deopotrivă.
– Ș-a mea, ș-a ei!
– Ș-a mea, ș-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
– Partea mea e mai frumoasă.
– Ba a mea, că e mai albă!
Bunicul zâmbi.
– Ba a mea, că e mai caldă!
– Ba a mea, că e mai dulce!
– Ba a mea, că nu e ca a ta!
– Ba a mea, că are un ochi mai verde!
– Ba a mea, că are un ochi și mai verde!
Bunicul abia se ținea de râs.
– Ba a mea!
– Ba a mea!
Și băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei.
Fata țipă, sări de pe genunchiul bătrânului, se repezi și trase o palmă în partea băiatului.
Băiatul, cu lacrimile în ochi, sărută partea lui, și fata, suspinând pe a ei.
Mama lor ieși pe ușă și întrebă răstit:
– Ce e asta, viermi neadormiți!
Obrajii bunicului erau roșii și calzi. Și surâzând fericit, răspunse fie-sei:
– Lăsați pe copii să vie la mine!

A ierta înseamnă „a reiubi”

wpid-img_203591168741185.jpeg
    Într-un ceas târziu am mai primit câteva cuvinte … Le citesc cu inima le simt şi eu vreau să le simţiti şi voi!
PtSuflet.
       
        „Cuvinte întâlnite destul de des în cotidianul fiecăruia dintre noi. Mulţi se lovesc sau vorbesc despre acestea, dar câţi oare cunosc ce înseamnă cu adevărat?  Din păcate, în zilele noastre, citim, vedem, vorbim, ascultăm despre iertare şi iubire,dar doar atât, mai rar înţelegem şi cu inima.
          Trăim vremuri în care ura a reuşit să stăpânească multe din acţiunile semenilor noştri. Ne certăm şi ignorăm esenţa oamenilor din ce în ce mai des, dar ne împăcăm greu.
             Ne este greu să recunoaştem când greşim şi să spunem  „iartă-mă”, (oare!?) este un lucru imposibil să călcăm peste orgoliu şi să recunoaştem greşeala făcută?
              De ce oamenii s-au înrait?  Mulţi ne punem întrebarea asta văzând ce se întâmplă în zilele noastre.
Fiecare dintre noi trebuie să ştim că atunci când îi greşim unei persoane iubite, dacă ii vom da motive să ne ierte iubirea ce ne-o poartă nu-şi va pierde din intensitate. A ierta înseamnă a iubii din nou. Fiecare greşim,uneori cu intenţie, alteori fără să vrem, dar o facem.
              Trebuie să fim conştienşi că greşeala  este o parte din noi,  dar la fel şi iertarea.  Aceasta ne ajută să avem o viaţă mult mai liniştită, câţi dintre noi nu cunoaştem sentimentul tulburător care ne sfâşie inima atunci când ne certăm cu o persoana dragă? Acea stare de neliniste şi de tristeţe care pune stăpânire pe noi?
               Dar iertând… putem spulbera toată ura care se înghesuie în sufletul nostru şi ne putem recăpăta liniştea interioară. Orice om poate ierta dar cu siguranţă nu va uita……. Este nevoie de un om profund să accepte şi să zică  „Da,am greşit. Iartă-mă!” 
               Acestea pot fi facute şi de tine şi de mine, cei puternici, cei şterşi , cei mândri, dar în general de cei care au curajul să treacă peste orice li s-a făcut  ,dând dovadă de demnitate. Iertarea, liniştea sufletească, este asemenea  unei raze de soare, pentru o floare care fără lumină va muri, aşa şi aceasta, ne hrăneşte sufletul şi ne ajută să avem o viaţă frumoasă şi să ne simţim împliniţi.
                Dar ţineţi minte! Iertarea fără iubire este echivalentă cu un fir de praf, degeaba ierţi cu vârful limbii, dacă în adâncul nostru simţim ură şi dispreţ …
                Aşadar,iertare si iubire pentru oameni iubibili…  dacă dragoste nu e,nimic nu e…”
                                        Alexandra Gavrilas.